http://europa.md

http://www.conventia.md

sabato 25 giugno 2011

UE deschisă pentru negocierea cu Republica Moldova a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv.

Acordul de comerţ liber dintre Moldova şi Uniunea Europeană este parte a Acordului European de Asociere. Negocierile pe marginea acestui acord au fost lansate la 14 ianuarie 2010.
Cinci luni mai târziu, în perioada 31 mai – 2 iunie 2010 a avut loc misiunea de evaluare a Comisiei Europene privind Acordul de Comerţ Liber Comprehensiv şi Aprofundat. Urmare a misiunii de evaluare CE a prezentat recomandările oficiale la data de 26 octombrie 2010. În baza recomandărilor respective, Ministerul Economiei, în calitate de organ coordonator al procesului de pregătire pentru lansarea viitoarelor negocieri a elaborat Planul de Acţiuni pentru realizarea recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea zonei de liber schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, plan aprobat de Guvern în decembrie 2010.
În prezent Republica Moldova beneficiază de un regim de comerţ preferenţial, care este un regim unilateral acordat de UE în 2008 pe un termen limitat şi a fost prelungit până în anul 2015.
Comentarii:
Georgeta Mincu: Negocierile ALSAC reprezintă un proces lung, care va fi asistat permanent de reforme profunde
“Pentru ca Guvernul sa-și atingă obiectivele în cadrul negocierilor are nevoie de capacitate instituţională şi o echipă tehnică de negocieri bine definită şi funcţională”, afirmă Georgeta Mincu, expert local pentru Ministerul Economiei din cadrul Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice, în publicaţia “Tendinţe ale Economiei Moldovei“.
Ea adaugă că, în fine, “conlucrarea echipelor tehnice de negociere cu mediul academic pentru simularea și evaluarea rezultatelor este un element crucial pentru valorificarea eficientă a oportunităților oferite de procesul de negociere. Guvernul, în mod constant, trebuie să implice mediul de afaceri și societatea civilă prin organizarea unor dezbateri bine mediatizate și să informeze societatea cu privire la efectele Acordului”.
“Moldova are multe de întreprins pentru a fi în măsură să finalizeze negocierile ALSAC, dar este evident, că acest fapt reprezintă un proces lung, care va fi asistat permanent de reforme profunde, și, prin urmare, lansarea la timp a negocierilor oficiale este un moment și un start foarte important”, este de părere experta.
Potrivit acesteia. pilonii principali care pot fi luaţi la baza conținutului Acordul de liber schimb în cazul Republicii Moldova ar putea fi: tratamentul naţional şi accesul pe piaţă a mărfurilor; apărarea comercială (măsuri anti-dumping, subvențiile și măsurile de salvgardare); standardele și reglementările tehnice; măsurile sanitare și fitosanitare. De asemenea, procedurile vamale, facilitarea comerţului și regulile de origine; investițiile și serviciile; achiziţiile publice; drepturile de proprietate intelectuală; politica în domeniul concurenţei şi domeniile conexe; cooperarea în domeniul reglementării și transparenţei; dezvoltarea durabilă (legate de forța de muncă și mediu); soluţionarea litigiilor și aspecte instituţionale legate de implementarea acordului.
Cu toate că mai mult de jumătate din exporturile moldovenești sunt orientate către piața comunitară, este destul de dificil să obţii volume mai mari şi produse noi, exportându-le în țările UE, spune Georgeta Mincu. Ea adaugă că printre cauzele ce determină această situaţie sunt numărul mic de standarde europene preluate de către Republica Moldova; regulile de origine stricte, greu de îndeplinit și care nu întotdeauna sunt cunoscute de exportatorii autohtoni. În plus. lipsa unui sistem solid și a unei strategiicu privire la siguranţa alimentară; lipsa infrastructurii calității și nerecunoașterea laboratoarelor noastre de evaluare a conformităţii de către autoritățile competente din UE; lipsa unui management integrat eficient la frontieră care ar asigura controlul vamal, sanitar şi fitosanitar al mărfurilor importate și exportate în termeni rezonabili, mai menţionează experta.
“Reformele economice de întreprins nu trebuie sa fie o povară pentru procesul de negociere, acest exercițiu se recomandă a fi privit ca un avantaj enorm oferit factorilor de decizie pentru elaborarea unui pachet integru în care să se regăsească integral cadrul instituțional și legislativ aferent tranzacțiilor comerciale”, menţionează Mincu.
Ion Perju 
: Standardele sanitare şi fitosanitare vor juca un rol esenţial în negocierile privind acordul de comerţ liber
Unul dintre cele mai complicate, domenii ale acquisului comunitar îl constituie standardele sanitare şi fitosanitare, astfel că şi unele state membre ale UE au considerat că este dificil de implementat, afirmă consultantul internaţional Ion Perju.
El adaugă că standardele sanitare şi fitosanitare vor juca un rol esenţial în negocierile privind Acordul de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv.
„Sectorul agroalimentar rămâne cel mai dificil şi unul care necesită mai multe schimbări”, spune expertul. Potrivit acestuia, „în primul rând, este vorba de segmentul fitosanitar, faţă de care, pe de o parte, sunt şi cerinţe interne, şi cerinţe externe, cărora ţara trebuie să le facă faţă”.
La fel ca şi în cazul acordului cu Organizaţia Mondială a Comerţului, care include segmentul fitosanitar şi cerinţelor cărora Moldova trebuie să le facă faţă, „în viitorul acord de liber schimb cerinţele fitosanitare şi ajustarea sectorului fitosanitar din Republica Moldova la standardele Uniunii Europene rămâne să fie unul destul de strict”, menţionează Perju.
Fostul ministru al agriculturii declară că „deschiderea uşilor în ambele părţi import-export de la şi în Uniunea Europeană este ok, dar nu ne va permite să beneficiem şi să simţim acest lucru la o primă etapă pentru că producţia noastră nu face faţă întru totul cerinţelor de calitate pe piaţa europeană”.
„Laboratoarele trebuie să fie echipate cu tot echipamentul necesar pentru testări şi certificări, sistemul de certificare şi inspecţie trebuie să fie simplificat, în primul rând pentru producător, ca acesta să cunoască toţi acei paşi pe care trebuie să-i parcurgă ca să obţină acces la piaţă”, spune Ion Perju
El adaugă că „sistemul de laboratoare şi certificare trebuie să fie la nivelul Uniunii Europene, astfel ca ţările care importă din Republica Moldova să fie sigure că atunci când produsele au fost testate în laboratoarele moldoveneşti ele sunt din punct de vedere a siguranţei alimentare inofensive, de calitate şi pot fi consumate fără teamă”
Dosar:
Piaţa europeană este principala destinaţie pentru produsele moldoveneşti, în trimestrul întâi 2011 cel puţin 50,8% din exporturile Republicii Moldova au mers spre această piaţă. Totodată, 40,5% din importurile realizate de Republica Moldova provin din UE.
În anul 2010, exportul produselor moldoveneşti către UE s-a ridicat la 746,5 mil dolari SUA. Printre principalele grupuri de produse exportate pe piaţa europeană în anul trecut s-au numărat materialele textile şi articolele din acestea (28,5%), produsele regnului vegetal (18,6%), maşinile şi aparatele, echipamentele electrice (16,6%), precum şi produsele alimentare, băuturi şi tutun (7,5%). Principalele ţări partenere la export au fost România, Italia, Marea Britanie, Germania şi Polonia.
Moldova beneficiază de regimul de comerţ preferenţial, acordat de Consiliul Comisiei Europene în ianuarie 2008 pe o perioadă de cinci ani. Produsele moldoveneşti, cu excepţia unor produse contingente (vinuri, cereale, produse animaliere) sunt admise la import în Comunitatea europeană fără aplicarea unor restricţii cantitative şi cu scutirea de taxele vamale la import. În 2010 preferinţele comerciale autonome acordate au fost prelungite până la finele anului 2015.
Pe de altă parte, experţii constată mai multe probleme ce descurajează comerţul cu UE.Astfel, Republica Moldova a preluat doar 2660 de standarde ale UE dintr-un total de circa 20 000. Lipseşte un sistem solid privind siguranţa alimentară. În plus, laboratoarele de evaluare a conformităţii nu sunt recunoscute de UE. Din acestea şi alte motive producătorii nu au putut să beneficieze de cotele ofeite de UE la importul de produse animaliere.
Imedia.md

Nessun commento: